Interviu

Interviu 171 Ohara Donovetsky

libris.ro%20

📋 Cum vă definiți?

Ca un fel de Argus. Cel cu o mie de ochi presărați de-a lungul pielii. (Într-un fel sau altul, am mai scris despre asta). Simt uneori că văd lumea prin multe perechi de ochi: una a profesorului – care analizează și intenționează să transmită de fiecare dată un mesaj coerent, pe care și-l dorește, culmea, și corect -, alta a scriitorului – care distorsionează realitatea și o transformă în universuri mai mult sau mai puțin posibile, una a adolescentului, ascuns bine în Matrioșka- adult care iese în lume – care se miră sau se redefinește continuu. Una a femeii vulnerabile, care se folosește de intuiție ca de cea mai sofisticată unealtă…

📋  De unde nevoia de a scrie?

Dacă mă întrebați de unde nevoia de a scrie, presupunem din start că există o nevoie. Recunosc însă că nu am scris niciodată gândindu-mă la asta ca la o nevoie. Ci ca la o
bucurie. Sau ca la o stare generatoare de bucurie. Ca la un dialog cu cititorul-cel-deștept de la mine din cap. Indiferent despre ce am scris sau despre ce scriu, o fac deschizând un joc sau un dialog. În plus, ca să pot să scriu trebuie să am miză, idee, temă… Pot sta foarte mult timp fără să scriu. Pot scrie doar în cap. Adun, „coc” și apoi scriu mult la un moment dat, când sunt îndeplinite toate condițiile de care am nevoie. Îmi vine în minte  acum imaginea unei plante foarte stranii, „trandafir de deșert” cred că se numește. Îl poți găsi uscat iască, fără rădăcini, rămas fără apă de o perioadă luuungă de timp, o
crăcuță pricăjită, închistată și lemnoasă despre care nu poți crede că e vie…, dar ea este, și tot ce-i trebuie este un bol cu apă. Îi dai drumul în bol și, peste o jumătate de oră, se
deschide și se dezmorțește…, peste o noapte face și frunze… revine la viață. Cam așa cred că mi se întâmplă.

libris.ro%20

📋  Ce credeți despre literatura actuală din România?

Diversă. Proteică. Poliformă și polifonică. Pe de altă parte, nu e în firea lucrurilor să îmi dau eu cu părerea despre asta. Un răspuns pertinent trebuie să vină de la critici literari,
de la istorici literari, de la teoreticieni. Eu doar citesc. Cu plăcere și curiozitate.

📋  De ce ați ales tema ursitoarelor?

Varianta 1: Tema cărții nu este cea a ursitoarelor, deși cuvântul apare în titlu. Valorifică – ironic, în răspăr – o replică a unui personaj. Tema ar putea să fie aceea a coincidenței –semnificative – dacă alegem să credităm unul dintre personaje – sau, dimpotrivă, nesemnificative – dacă alegem să ne lăsăm convinși de punctul de vedere al altui personaj. Dar și cea a spaimei de moarte. Sau a căutării identitare.

Varianta 2: Unul dintre personajele feminine, Haia, este atras de „lumea nevăzutelor”, a lui „ce-ar fi dacă…?”; are prea multe întrebări la care nu găsește răspunsuri în ordinea legică și logică și atunci încearcă explicații de natură mitică sau mitologică; se întreabă dacă, în timp, nu cumva nu se repetă câteva tipare (chiar mitice); ea vrea să creadă că – împreună cu prietenele ei – ar „reface” tiparul „moirelor” și, la fel, Grita și prietenele ei.

Dar Haia nu este un personaj creditabil. Atât de mult își dorește să fie vorba despre moire, încât își închipuie că a auzit termenul în vis. Îl „vizualizează” însă „moires” în loc
de „moirai” sau „moiras”. Pentru un cititor atent, asta ar însemna că nu are dreptate, că exagerează și că se înșală. De aici propunerea pe care o face titlul.

📋  De ce să vă citim cărțile?

Atunci când scriu, deschid un dialog cu cititorul, am în minte profilul lui. De data aceasta, este vorba, mai ales, despre un cititor cu sensibilitate feminină, senzitiv, sinestezic, intuitiv, care se lasă amuzat de posibilitățile multiple de interpretare a aceluiași fapt. Un cititor cu umor. Un cititor căruia nu-i place să se plictisească atunci când citește. Casting pentru ursitoare merită citită pentru jocul coincidențelor, pentru solidaritatea în fața spaimelor sau a limitelor noastre, pentru dorul de ființele dispărute, pentru șarmul prieteniei dintre trei femei.

📋 Recomandați-ne cărți care v-au marcat.

Nu cred că există cărți care m-au marcat. Există scriitori și cărți pe care îi și le admir. Sunt foarte mulți, voi încerca să numesc cinci scriitori (și asta, ca să mă pot opri): H. Hesse:
Jocul cu mărgelele de sticlă; Vladimir Nabokov: Vorbește, memorie și Ada și ardoarea; M. V. Llosa (aproape toate titlurile), Evgheni Vodolazkin: Laur; Haruki Murakami: 1Q84. Sunt fascinantă de scriitoarele femei din toate timpurile și din toate spațiile.

📋  Un mesaj către cititori. Vă mulțumesc.

La catedră, în fața adolescenților mei minunați, obișnuiam să spun: Dacă citiți, veți vedea că, în timp, se va deschide cel de-al treilea ochi. Acum aș spune la fel. Zâmbind
larg cât să încapă o lume.

Ohara Donovetsky
17 iunie 2018

#Mela

libris.ro%20
Distribuie:
Share on Pinterest

Lasă un răspuns