Recenzie

Recenzie Lizoanca de Doina Ruști

kurtmann.ro%20

Titlu: Lizoanca (la 11 ani)

Autor: Doina Ruști

Editura Polirom

Colecția Top 10+

București, 2017

carturesti.ro%20

Nr. pagini: 342

Gen: Ficțiune

Nota: 10/10

Am avut deosebita plăcere de a o cunoaște personal pe Doina Ruști (a de pronunța la genitiv -(a) Ruști) la târgul de carte „Alba Transilvana” din luna mai unde și-a lansat romanul „Mâța Vinerii”. La un moment dat mi-a trimis „Zogru” pe care nu am reușit să o citesc.

Lansarea în sine a fost spectaculoasă. „Mâța Vinerii” are în centru povestea unui bucătar, astfel că autoarea a scris diferite rețete „magice” iar fiecare am primit câte una random. Când am cumpărat cartea am avut ocazia să mai aleg o rețetă din teanc. În momentul asta nu am cartea cu mine dar când voi recenza acest roman veți avea parte de poze cu rețetele acestea spectaculoase datorită ingredientelor dar și limbajului folosit.

Vreau să spun că autoarea m-a invitat la lansare promițând să îmi dăruiască câteva cărți. Dar cum am decis de ceva timp să nu mai accept cărți gratuite, am cumpărat de la standul Polirom înainte de lansare „Lizoanca”, „Mâța Vinerii” dar nu am mai găsit „Manuscrisul fanariot”.

Astfel că autoarea a zis că mi-l dăruiește deși i-am explicat că nu vreau cărți gratuite. În fine, acum am 4 cărți ale Doinei Ruști, lucru care mă bucură. Intenționez să cumpăr și „Mămica la două albăstrele”, „Fantoma din moară”, un roman despre comunismul românesc dar și celelalte cărți deja publicate.

„Lizoanca” publicat în 2009 cu titlul „Lizoanca la 11 ani” este un roman tulburător care marchează cititorul prin fiecare rând. Se pare că are la bază o poveste adevărată. E povestea unei fetițe de 11 ani care se numește Eliza dar căreia i se spune Lizoanca datorita așa zisului caracter antisocial considerat astfel de sătenii analfabeți dintr-un loc uitat de lume.

Nu se poate să nu empatizezi cu această fetiță. Trăiește într-o familie unde bătaia cruntă e la ordinea zilei, nu merge la școală, vagabondează cu alți copii pripășiți care o învață lucruri pe care ea nu le înțelege. Întreține relații sexuale contra unor sume de bani sau a unor obiecte și nu știe că acest lucru nu ar trebui să facă parte din preocupările ei.

Devine „celebră” când se descoperă că are sifilis, ajunge la televizor și stârnește multă vâlvă în acel loc unde nu se întâmplă nimic deosebit.

Locul unde se simte cel mai bine în cadrul vieții ei de veșnic fugară este un spital unde este tratată de sifilis și se simte o adevărată prințesă fiind servita la pat cu mancare, asta până vine tatăl ei și o târăște efectiv pe coridoarele spitalului spre locul coșmarurilor ei.

Povestea este una dură pentru cititorii care doresc povești frumoase cu happy-end. Eu însă îi provoc să citească această carte ca să nu mai viseze aiurea la prinți pe cai albi, ci să vadă și să recunoască că povestea asta este o realitate cotidiană într-o țară în care nu numai în mediul rural, cum e cazul aici, ci chiar în orașele mari, bătaia este considerata „sfântă” și „ruptă din rai”.

Lizoanca este copilul bătut, traumatizat pe viață de un tată diabolic care nu știe nimic despre viață dar știe în schimb să încerce să profite de pe urma „celebrității” fiicei sale și să ceară bani de la televiziune sau de la bărbații bănuiți că s-ar fi culcat cu ea.

Fetița asta firavă cu voce groasă, care l-a uitat pe R dar îl va recupera din memorie, bătută și umilită este simbolul tuturor copiilor maltratați, netrimiși la școală, abuzati în forme diferite.

Suntem dispuși să privim realitatea în fața sau continuăm să ne ascundem sub coperta lucioasă a unei cărți de romance unde totul e roz, siropos, grețos de ireal și așa de „idilic” însă ce e important e că se termină bine, cu o nuntă ca-n povești?!?

 

Cartea asta mi-a plăcut mult și este comparabilă ca și temă și impact cu „Măștile fricii” a Cameliei Cavadia. Face parte din acele cărți (destul de puține) care vor rămâne în bibliotecă la un loc de cinste și pe care voi fi dispusă să le recitesc vreodată pentru a înțelege noi sensuri.

Cartea o puteți cumpăra la un preț bun și cu 10% reducere de pe Elefant sau de pe Libris cu transport gratuit.

„Mâța Vinerii” o găsiți cu 20% reducere pe Libris.

„Mămica la două albăstrele” o găsiți cu 20% reducere pe Elefant.

„Manuscrisul fanariot” îl puteți cumpăra de pe Elefant cu 21% reducere.

„Zogru” poate fi achiziționată de pe Elefant cu o reducere de 24%.

Lectură plăcută și vă aștept cu impresii.

Ce mai citiți?

Eu citesc „Krabat” de Otfried Preusler și „Cum am devenit un romancier celebru” de Steve Hely.

Mai am 5 cărți începute și pe moment abandonate dar revin eu la ele. 🙂

Mela

 

MeliMeloParis.ro
Distribuie:
Share on Pinterest

Lasă un răspuns