Postare bibliotecă

Biblioteca municipală Sebeș, Alba

Punctul de plecare în abordarea unei biblioteci publice la Sebeş îl constituie Ordinul cu nr. 3268/ 1948 emis de Primăria oraşului Sebeş, în data de 26 noiembrie 1948. Prin acest act se anunţă dizolvarea şi trecerea bunurilor reuniunii „Andreiana” a meseriaşilor şi comercianţilor din Sebeş în patrimoniul naţional.

La 26 noiembrie 1948 s-a încheiat un proces-verbal cu ocazia predării-preluării inventarului bibliotecii reuniunii „Andreiana” care la data de 31 decembrie 1947 număra 581 volume, plus „cartea de aur”, care urma să treacă la noua bibliotecă a oraşului Sebeş.

Încă din 23 martie 1948 la Sebeş a luat fiinţă o „Casă de citit”, atunci trecându-se în proprietatea statului localul din strada Lenin nr. 48.

În anul 1950 „Casa de citit” a primit numele de Biblioteca Orăşenească „Mihail Sadoveanu”, iar în anul 1952 s-a transformat în Biblioteca Centrală Raională. În anul 1980 Biblioteca Sebeş a fost mutată pe strada Lucian Blaga nr. 45, iar în 1984 primeşte denumirea de Biblioteca Orăşenească „Lucian Blaga” Sebeş în cadrul celei de a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeș – Lancrăm.

Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş funcţionează în cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Este o bibliotecă destinată tuturor membrilor comunităţii locale, indiferent de statutul social sau economic, vârstă, sex, etnie, apartenenţă religioasă ori politică.

Biblioteca nu a fost şi nu este pur şi simplu un loc de depozitare a câtorva zeci de mii de volume, ea este un organism viu într-o perpetuă mişcare și schimbare, este un instrument care pune la îndemâna utilizatorilor în mod operativ lucrările de care aceştia au nevoie, oferind acces liber la informaţie, cultură și educaţie, prin servicii adecvate, adaptate nevoilor utilizatorilor.

Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş oferă utilizatorilor săi un număr de aproximativ 80.000 volume de carte, ziare și reviste, organizează expoziții și lansări de carte, mese rotunde, concursuri, dezbateri, redactează materiale de informare şi prezentare utilizând resursele umane şi materiale de care dispune.

Datorită deschiderii pe care o manifestă Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș faţă de comunitatea locală, s-au înmulţit solicitările de colaborare, de parteneriate cu diferite instituţii ale municipiului, activitatea bibliotecii înscriindu-se pe un nivel ascendent de performanţă instituţională.

În anul 2016 a fost achiziționat pentru Biblioteca Municipală Lucian Blaga Sebeș Sistemul Integrat de Bibliotecă TinREAD. Mini bazat pe standardul web de acces la informație, conținând modulele: Catalogare, Circulație și Evidență, Web OPAC, Administrare plus 7 licențe de utilizare.
Un sistem complex așa cum este pachetul TinREAD implică prestarea unor servicii corespunzătoare pentru stabilirea celei mai bune/optime strategii de implementare, pentru setarea sistemului, pentru transferul cunoștințelor către reprezentanții beneficiarului și pentru instruirea utilizatorilor. Acest sistem software este uşor de utilizat şi stabil și este compatibil cu sistemele deținute de bibliotecile mari. În acest fel, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș beneficiază de facilităţile oferite de bibliotecile mari şi se poate înscrie în fluxul general al informaţiei.

Deja au fost introduse în baza de date a bibliotecii peste 10.000 de unități volume. Împrumutul la domiciliu se face informatizat, utilizatorul putând să-și verifice de la domiciliu contul, poate să-și prelungească termenul de restituire, să-și facă rezervări pentru volumele care sunt foarte solicitate. De asemenea utilizatorii pot fi atenționați prin e-mail asupra termenului de restituire al împrumutului.

Rămâne clar că în bibliotecă toți utilizatorii au acces pentru nevoi culturale şi intelectuale. Rolul său tradiţional ca instituţie de cultură şi de educaţie nu va dispărea ci va fi extins prin serviciile moderne de informare.

Biblioteca este o ușă deschisă pentru minți deschise!

# Biblioteca municipală Sebeș, Alba

Distribuie:
Share on Pinterest

2 comentarii la “Biblioteca municipală Sebeș, Alba

  1. F.documentat articolul, Mela! Felicitări ție și tuturor celor de bibl.mun. și colaboratorilor ei!
    În orașul meu, Reșița, este o biblioteca județeană și una municipală, cu mai multe sedii! Merg destul de des să împrumut cărți. De asemenea, aceste 2 instituții organizează tot felul de activități culturale, colaborează cu școlile, etc.!
    Săptămână bună, cu lecturi frumoase, vă doresc! 🙂

    1. Articolul este scris în totalitate de cei de la Biblioteca municipală Sebeș. 🙂 Mă bucur că poți împrumută și tu cărți din zona ta. O zi frumoasă, Manuela. 🙂

Lasă un răspuns