Interviu

Interviul 147 Teodora Matei

libris.ro%20

1. Bună. Ce vă definește?

E greu să-mi fac o autocaracterizare, există riscul să nu fiu suficient de obiectivă. Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că mă definesc metaforele. Apelez la ele atunci când scriu, dar se pare că le găsesc și în viața de zi cu zi. Iar atunci când unele dintre ele merită împărtășite, le transpun în povești mai lungi sau mai scurte.

2. Ce rol are lectura în viața dvs.?

Eu am copilărit în perioada fără televizoare color, calculatoare și internet. Una dintre modalitățile de a-mi petrece timpul liber, pe lângă joaca din fața blocului până la apus, era lectura. Se vindeau pachetele acelea de cărți care conțineau un volum de literatură și unul sau două din domenii științifice. Erau cozi la librării când se primeau.

libris.ro%20

Făceam schimburi cu colegii, cu prietenii, se întocmeau liste de așteptare pentru unele titluri. E drept că ne lăsam duși de val, ne bazam pe recomandările celorlalți și nu prea țineam cont de genuri, treceam de la aventuri la polițiste, la spionaj, la cărți de dragoste sau SF. Am prins virusul lecturii, de aceea nu mă văd fără o carte în mână în fiecare zi, chiar dacă uneori nu apuc să citesc mai mult de câteva pagini.

3. Cum v-ați apucat de scris?

Grea întrebare. Prin 2008-2009 am descoperit revistele românești online, precum și textele multor autori români contemporani. Am avut o idee și mi-am spus: ce-ar fi dacă aș încerca și eu? Până atunci cochetasem doar cu poezie și texte mititele. A apărut, astfel, primul capitol din “Stăpânul castelului”, ca povestire de sine stătătoare. Am postat-o pe un site în 2009, dar cel mai greu a fost să-mi îndemn apropiații să urmeze linkul respectiv. Ei nu prea s-au lăsat, eu n-am insistat…

Prin 2011 m-am gândit că i-ar sta bine o continuare, drept pentru care am scris celelalte șapte capitole. Au fost publicate în serial, în revista Nautilus, în 2012. Așa am descoperit că scrisul e o metodă la îndemână de omorât demonii proprii.

4. Cum este să lucrați cu Lucian Dragoș Bogdan?

Prima colaborare a decurs în termeni mai formali, rezervați. Ne știam doar virtual, de puțin timp, când am decis să scriem “Lună albă, lună stacojie”, o povestire horror cu decor și personaje românești. Câteva luni mai târziu a apărut ideea “Omului fluture”, iar noi am acceptat faptul că o echipă nu se poate baza decât pe încredere, stăpânirea orgoliilor personale și mici compromisuri pentru binele proiectului comun. La trei ani de la prima colaborare se pare că un sinopsis se scrie mai ușor, știm deja cum să tratăm personajele, dar și ce așteptări avem unul de la celălalt.

5. Dați-ne niște repere despre cărțile deja publicate.

Prima carte publicată e “Omul fluture” (editura Tracus Arte), scrisă împreună cu Lucian. A apărut în noiembrie 2015. Am avut idei pentru o trilogie, astfel încât al doilea volum, „Maya” (editura Tritonic), a ieșit în septembrie 2016.

Trilogia se va încheia în toamna acestui an, cu „Sindromul Charlotte” (editura Tritonic). Acțiunea se desfășoară în egală măsură în mediul real și în cel virtual. Are acțiune, anchete polițienești, puțin romance și goană după hackeri.

„Stăpânul castelului” (editura Tritonic, iunie 2016) e un fantasy-romance. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit la adresa lui este că poate fi privit ca un basm pentru oameni mari: are naivitatea unei prietenii din copilărie, frumusețea unei iubiri din adolescență, tristețea unui păcat, acceptarea sorții, pe de o parte, dar și a consecințelor deciziilor proprii.

„Cel-ce-simte” (editura Tritonic, august 2016) e o culegere de povestiri polițiste amestecate cu SF și fantasy. În trei dintre ele există un profiler care ajută oamenii legii, însă servește și ca mesager între omenire și reprezentanții unei rase superioare.

„Tot timpul din lume” (editura Tritonic, ianuarie 2017) e istoria a două cupluri care se destramă, din diverse motive, și al unuia care se naște din disperare și dragoste pentru muzică. Nu e o poveste idilică, e mai degrabă crudă: ancorată în realitate până la un punct, însă tributară legilor unor alte lumi. Uneori, căutând dragostea găsim nemurirea, căutând moartea găsim dragostea.

6. Ce reprezintă scrisul în viața de zi cu zi?

Așa cum nu mă văd fără o carte în mână, nu mă văd nici renunțând la scris. Am zile în care scriu frenetic capitole aproape întregi, pentru că se apropie un termen sau nu vreau să las ideea să se răcească. Am zile, sau săptămâni întregi când vreau să mă curăț și nu scriu nici măcar un rând. Doar citesc și mă gândesc.

7. Cum e să scrieți o carte în colaborare?

Inițial, e o provocare. Ideea personală trebuie să se plieze pe a celuilalt, uneori e nevoie de mici ajustări, personajele trebuie să interacționeze într-un mod firesc cu celelalte, să fie credibile, apropiate de cititor. După ce acțiunea și personajele sunt stabilite, urmează ceea ce am comparat cu un exercițiu la trapez: scriind partea proprie, e ca și cum te-ai arunca în gol, sperând să fii prins, adică partenerul să scrie așa cum ai fi făcut-o tu însuți. La final, fiecare analizează textul și e liber să corecteze / adapteze, ca să iasă un tot unitar. Colaborarea cu Lucian se bazează pe mult dialog și încredere. Acordăm aceeași importanță proiectului comun ca și celor personale. Sperăm ca textul la patru mâini să fie ceva total diferit de textele proprii, să aibă o voce proprie.

8. De ce să vă citim?

De ce nu? Așa cum am mai spus, scrisul e o terapie la îndemână pentru tratarea propriilor temeri, dar și un instrument de a transmite emoții. Iar dacă o povestire s-a scris cu furie, cu înverșunare, cu fluturi în stomac sau lacrimi pe obraz, ar trebui să fie privit de cititor ca o confesiune din partea autorului, ca un îndemn de a reflecta la propriile bucurii sau tristeți.

9. Ce planuri literare aveți?

Pentru 2017, o culegere de povestiri fantasy, unele dintre ele publicate deja online, altele noi-nouțe. Sau… povestirile ar putea fi polițiste, inedite, pentru că am răspuns cu plăcere la provocarea lansată de domnul Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic, dar și la cea a domnului Mike Haulică de a îndrăzni mai mult. Nu intru în detalii, mi-ar plăcea să fie o surpriză plăcută.

În toamnă va apărea „Sindromul Charlotte”, al treilea volum al trilogiei Omul-fluture. Aceasta nu va însemna sfârșitul colaborării cu Lucian, pentru că deja avem un roman pentru 2018, total diferit de tot ce am scris până acum.
Mai am niște planuri, dar cum îndeplinirea lor nu depinde numai de mine, sunt puțin superstițioasă și o să le împărtășesc la momentul oportun.

10. Un mesaj pentru cititori de orice fel. Vă mulțumesc.

Eu le mulțumesc tuturor, nu numai cititorilor mei, pentru că văd, din ce în ce mai mult, că oamenii se apropie de autorii români contemporani, fie ei deja consacrați sau începători. Îmi place să cred că depășim ideea aceea că străinii scriu mai bine, mai frumos, etc… Câteodată au doar coperte mai lucioase și o campanie de publicitate mai agresivă.
Apoi, sfătuiesc pe toată lumea să vină la lansări de carte, la întâlniri cu autori, chiar dacă pe unii dintre ei îi știu din cu totul alte medii și nu s-ar aștepta să le vadă numele pe o copertă. Astfel de ocazii nu pot decât îmbogăți mintea și sufletul cititorului, îl apropie de omul care și-a pus o bucată de suflet pe hârtie.
Știu că, așa cum dragostea trece prin stomac, și dragostea de carte trece prin buzunar. Așa că le mai mulțumesc o dată oamenilor care au investit în mine și sper să nu-i dezamăgesc nici de acum încolo.
Vă mulțumesc și eu, vă felicit pentru inițiativă și activitatea pe care v-o doresc cât mai îndelungată și prolifică!

# Mela

libris.ro%20
Distribuie:
Share on Pinterest

Lasă un răspuns