Interviu

Interviu 145 Ioana Duda

libris.ro%20

1. Bună. Ce e de știut despre dvs?

Că mă mândresc nespus cu rădăcinele mele oltenești, ardelenești și basarabene. Că îmi place ciocolata cu marzipan, prosecco și bărbații înalți, bruneți, cu ochii negri. Dacă se poate și cu părul ondulat. Că am nevoie de idealuri pentru care să lupt. Și în lipsa lor țin cure de slăbire. Chiar mi-am cumpărat un ceas fitness, care îmi măsoară pașii, activitatea fizică și câte calorii mi-au mai rămas de consumat ca să dau jos 700 de grame pe zi. Că sunt nestatornică și cred că nu voi face niciodată un copil, deși îmi plac tot mai mult pe măsură ce trece timpul. Cred că devin tot mai egoistă și neînduplecată atunci când vine vorba de a-mi împărți timpul cu cineva. Că visez să întâlnesc un bărbat întâmplător, la semafor sau sâmbătă dimineața, când am părul răvășit și mă duc în pantaloni de pijama la magazinul din colț să îmi iau țigări. Că exagerez mult, dar asta pentru că am imaginație. În rest, cam tot ce e de știut e în cărțile mele. Ah, și că de curând era să mă îndrăgostesc, dar nu era să fie.

2. Ce înseamnă lectura pentru dvs?

libris.ro%20

Exact ce înseamnă și muzica: un refugiu. Fug în cărți în fiecare zi pentru că acolo timpul nu trece și simt. Am multe zile în care trăiesc fără să simt. Și asta pentru mine e inacceptabil. E un fel de a muri. Și atunci abia aștept să ajung acasă să deschid cartea sau să îmi pun un pahar cu vin și să dau drumul la muzică. Să simt. Durere, bucurie, nostalgie. Orice. Altfel simt că mor.

3. Cum ați simțit că trebuie să scrieți?

Păi nu am simțit. Psihoterapeutul la care mergeam în acea perioadă a intuit în mine talentul. Și mi-a dat o temă după una dintre ședințe. Și mi-am dat seama că îmi place. Apoi mi-am dat seama că și altora le place și cred că, de fapt, asta m-a motivat cel mai mult. Faptul că primeam aplauze. După asta mi-am dat seama că și metafora trebuie exersată, ca să prindă exact forma pe care și-o dorește. Și am continuat să scriu, să șterg, să înjur, să scuip, să urlu de nervi pentru că nu ieșea cum îmi doream. Până când am învățat că trebuie să las scrisul să dospească. Apare ideea și apoi trebuie să o las să treacă prin mine. Să crească. Să prindă formă. Să se aranjeze și așeze cuminte, în mine. Și de abia atunci să o scriu.

Alteori țâșnește pur și simplu. Și atunci e cel mai frumos. Mă simt o zeiță. Când iese un text ori o frază perfectă, din prima, simt că am toată lumea la picioare. Sunt fericită. Acum scriu pentru că îmi e bine acolo, în lumea aceea unde sunt numai eu cu personajele mele, pe care le plămădesc și care, la rândul lor mă construiesc.

 

4. Care sunt cărțile dvs. preferate?

E o întrebare care nu îmi place. Pentru că nu am cărți preferate. Am cărți care m-au crescut. Le iubesc pe toate în aceeași măsură. Și, până la urmă, dacă mie nu mi-a plăcut o carte nu înseamnă că nu e bună. Înseamnă că nu e momentul ei sau nu își are rostul în viața mea. Dar poate ajuta un alt om. În al doilea rând actul creației e sfânt pe mine, când vorbim într-adevăr de creație, nu tentative mizerabile de a așterne cuvinte unul după altul pe niște pagini, așa că nu am eu dreptul să spun aia e bună, aia nu. Cum să îl plasez pe Dostoievski după Bukoswki, Poe, Tolstoi, Hesse, Eliade?
Dar nu recitesc niciodată o carte. Pentru că s-ar putea să nu o mai trăiesc în același fel ca atunci când am citit-o prima oară. Emoția e acolo. A rămas. Mi s-a depus pe suflet și mă pot întoarce la ea oricât.

5. Am citit „Instinct” și mi-a plăcut mult sinceritatea debordantă cu care scrieți. De unde a apărut ideea cărții?

Aveam deja blogul și am văzut că Herg Benet publică astfel de cărți, ce conțin texte din bloguri. Am zis să încerc și eu. Și toate s-au aranjat de la sine, așa cum se întâmplă mereu când lucrurile sunt menite să se întâmple.

Citisem Păpușile a Cristinei Nemerovschi și i-am scris să îi spun ce mult mi-a plăcut. Ea, la rândul ei mi-a spus că și ea îmi citește blogul și îi place. Iar asta mi-a dat încredere. Și atunci am zis să adun câteva texte și să trimit manuscrisul editurii. Lui Alexandru Voicescu i-a plăcut (cred, dacă a publicat cartea 🙂 ) și a zis ”ok”. Și nu e adevărat că prima carte e cea mai importantă. Emoția aceea, când Voicescu mi-a spus că ”da, publicăm” e incomparabilă. Nu va mai fi niciodată așa. Fiecare carte e importantă pentru că sunt rupte din sufletul meu.

6. Ce aduce cu el „Jurnalul primei mele morți”?

E primul roman de ficțiune. Jurnalul exista de mult în mine. Îl simțeam. Și când i-a venit momentul, s-a scris. Era sâmbătă seară și mă pregăteam să ies în oraș, cu niște prietene. Eram în baie și mă machiam. Și la un moment dat am auzit o voce, în mine: „Personalul principal e o femeie care vrea să se sinucidă și toată noaptea povestește cu îngerul ei păzitor”. Nu am mai ieșit niciunde. Am scris primele zece pagini pe nerăsuflate. Și apoi am adormit epuizată. Iar faptul că am intrat în depresie exact atunci când îl scriam e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în acea perioadă. Altfel nu l-aș fi scris așa.

7. Ce credeți despre literatura română actuală?

Cred că împunge. E vie. Dinamică. Te saltă și te zvârlește cât colo, mai ales prin limbaj. Literatura, ca și limba, e vie. E normal să se transforme. De exemplu, pe mine mă plictisește enorm acum să îl citesc pe Balzac. Îmi place mult Flavius Ardelean, Iaru, Iulian Tănase, Cristina Nemerovschi, Andrei Crăciun.

9. Se citește mai mult acum decât în comunism?

Nu cred că se citește mai mult, dintr-un motiv foarte simplu: oamenii au la îndemână o grămadă de alte moduri în care să își petreacă timpul liber. Dar se uită la mai multe filme. E mai interactiv. Însă nimic nu compensează plăcerea lecturii, care e atât de intima și liberă. Nu te condiționează în niciun fel.

Oamenii citesc și altfel. Au apărut e-bookurile, audio-bookurile, dar pe care eu nu le folosesc. Îmi plac coperțile și paginile cărții. Îmi place să stau întinsă în pat și să aud foaie pe foaie, când termin de citit o pagină. Îmi place uneori să dorm cu cartea lângă mine și să o mângâi, ca pe un amant. Există o voluptate în actul lecturii unei cărți tipărite, pe care niciun suport tehnologic nu o poate reda.

10. De ce să vă citim?

Păi nu trebuie să mă citiți. Ba mai mult, dacă începeți o carte de-a mea și nu vă pace, lăsați-o. E prea important timpul nostru ca să îl irosim. Citiți ceea ce vă place.

11. Un mesaj pentru cititori de orice fel. Mulțumesc.

Să nu mai întrebe despre ce e o carte ori un film, pentru că asta nu contează. Tot ce contează e dacă te face să simți.

Mela

libris.ro%20
Distribuie:
Share on Pinterest

Lasă un răspuns