Interviu

Interviu 139 Nelu Stratone

libris.ro%20

1. Bună. Ce ne spuneți despre dvs.?

Vă mulțumesc pentru interesul acordat cărții mele și sper ca și tinerii cititori care vor citi interviul să fie la fel de interesați. Multe amănunte despre mine aflați din fișa biografică care deschide volumul, iar celor interesați de can can –uri le recomand un alt volum, ”Stratoneluun rocker atipic”, apărut la Casa de pariuri Literare. Așadar, pe scurt: bucureștean, absolvent de cibernetică economică, fost analist programator de nivel înalt, profesor atestat IBM PC și, în ultimele două decenii și jumătate, autor de emisiuni radio la: Nova 22, Radio Tinerama, Radio România Tineret, Radio București, organizator și prezentator de festivaluri și evenimente rock, precum și colaborator la diverse publicații de specialitate: Puls Rock, Vox Pop Rock, Heavy Metal Magazin, Tinerama, București, Musical Report, Arta sunetelor, etc.

2. Ce înseamnă lectura pentru dvs?

O întrebare interesantă, într-un moment în care se pare că lectura interesează din ce în ce mai puțin tânăra generație. Copilăria și adolescența am petrecut-o prin biblioteci. E drept că atunci nu existau calculatoare, iar programul TV era mult restrâns, astfel că aveam suficient timp pentru lectură. Am învățat să citesc pe la 4 ani și jumătate și țin minte și acum prima carte pe care am exersat lectura cu voce tare: ”Iepurașul Țup” de Irimie Străuț, o carte pe care-o primisem premiu la grădiniță. Au urmat volumele lui Jules Verne, Alexandre Dumas tatăl, Rodica Ojog Brașoveanu, Agatha Christie, Cezar Petrescu, Radu Tudoran, Lev Tolstoi, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway și multe altele. De obicei, când îmi plăcea un autor îi citeam cam toate romanele pe care le găseam la bibiliotecă. Lângă casa în care am locuit până în 1970, se afla o tutungerie unde citeam, la prima oră: ”Sportul popular”, ”Scânteia tineretului” sau ”România liberă”, iar seara, ”Informația Bucureștiului”. Din nefericire, începând cu anul 1986, când mi-am cumpărat primul PC, am devenit și eu sclavul calculatorului, astfel că mă informez exclusiv de pe site-urile de știri. Mai lecturez doar cățile scrise de prietenii mei sau pe cele primite cadou cu diferite ocazii.

libris.ro%20

3. Ce v-a determinat să începeți să scrieți?

Mai întâi au fost niște încercări literare: povestiri și nuvele cu subiect SF, unele publicate de unele fanzine. Prin 1991, când am devenit realizator de emisiuni radio, în lipsa internetului, am sesizat lipsa de informație în domeniul muzical și am început să public diferite articole în presa de specialitate. Ideea unui volum referitor la istoria rockului românesc mă urmărea încă de pe atunci. Din păcate, informațiile mele se limitau doar la evenimentele trăite de mine și la tăieturile din ziare pe care le adunasem dealungul timpului. Mă așteptam ca un volum referitor la acest subiect să fie scris de cineva care organizase în anii respectivi turnee sau concerte sau care activase în presă. În timp, am reușit să mă documentez, am adunat sute sau chiar mii de pagini referitoare la acest subiect, am făcut călătorii în țară unde am stat de vorbă cu muzicieni, astfel că, în urmă cu aproape 10 ani, scrisesem deja cam 60% din carte. Din păcate, la momentul respectiv nu am găsit nici-o editură dispusă să scoată cartea în condiții cât de cât avantajoase și pentru mine, astfel că am renunțat și am păstrat manuscrisul la sertar. În urmă cu doi ani, m-am pensionat și plictisindu-mă acasă am reluat materialul. Radu Toderaș și Andrei Ruse, au aflat de la o prietenă comună că scriu despre istoria rockului românesc și au fost interesați de subiect. Mi-au propus o variantă de contract care mi s-a părut ok și doar așa au reușit să mă bage în …„priză”. Doreau cu orice preț să scoată cartea la ”Târgul de carte”, astfel că au pus presiune pe mine și cam așa s-a finalizat proiectul. Tocmai începusem și o colaborare cu editura Casa de Pariuri Literare, care mi-a propus să public o serie de cărți interviu cu personalități ale rockului românesc.

4. A fost „Rock sub seceră și ciocan” ales ca titlu doar datorită comunismului sau e ceva mai profund?

”Rock sub seceră și ciocan”, a fost titlul unui ciclu de evenimente pe care le-am inițiat și organizat în perioada 2002 – 2003 la Club A. Acolo, împreună cu doi dintre promotorii importanți ai muzicii rock din perioada comunistă, Aurel Gherghel și Florin Silviu Ursulescu, și cu Doru ”Rocker” Ionescu, cel care a căutat în arhiva TVR filmări cu formațiile rock din aceiași ani, am organizat întâlniri săptămânale cu muzicienii reprezentativi din trupele ce au activat într-un moment în care muzica rock nu era pe placul autorităților. Am considerat că sintagma respectivă se potrivește foarte bine perioadei 1962 – 1989, la care m-am referit în acest prim volum, întrucât ”secera și ciocanul”, simbolizau comunismul și anume alianța politică dintre țărănime și proletariatul industrial.

5. În ce măsură a reușit muzica să pătrundă în România comunistă?

La început a fost destul de greu din cauza lipsei de informație. Aparate de radio performante, capabile să prindă posturi occidentale erau destul de puține, iar cele două programe de radio românești prezentau exclusiv muzica oficială. La modă, erau cântecele patriotice, o muzica populară festivistă și o muzică ușoară impregnată de mesaje moralizatoare. După plecarea trupelor sovietice din România au fost câțiva ani în care autoritățile au renunțat la anumite restricții. În acea perioadă, au putut fi văzute pe marile ecrane filme muzicale, în cluburile tineretului sau în cele muncitorești au apărut formații vocal – instrumentale care întrețineau atmosfera la serile de dans numite ”joia tineretului”, iar la mare și la munte s-au deschis numeroase localuri care aveau nevoie de un program artistic. Majoritatea muzicienilor vremii spun că ”start”-ul a fost dat de proiecția filmului britanic ”The Young Ones” (”Tinerii”), unde apăreau Cliff Richard & The Shadows. Trupele nou înființate au început să apară în emisiuni de televiziune și în programele radio, iar unele au făcut înregistrări la Electrecord. Se poate spune că la începutul anilor 70, în ciuda unei dotări precare, existau formații românești care din punct de vedere muzical se puteau compara cu formații occidentale. Asta și datorită faptului că în unele trupe activau și studenți sau absolvenți de conservator sau de licee cu program muzical, care aveau ambiția ca, pe lângă hituri cunoscute din repertoriul internațional, să-și prezinte și propriile creații muzicale. Lucrurile s-au schimbat radical în 1971, atunci când s-a preluat modelul din Coreea comunistă și s-au elaborat ”tezele de educare comunistă a tineretului”, care au indus o serie de restricții referitoare la ținuta muzicienilor, genul muzical abordat, cenzurarea textelor melodiilor care trebuiau să fie exclusiv în limba română etc. Interesant este faptul că tocmai atunci a apărut festivalul ”Cântarea României”, ceea ce a permis dotarea cluburilor și caselor de cultură cu instrumente cât de cât performante, care au permis trupelor afiliate cluburilor respective să activeze într-un mod ușor subversiv. Lucrurile s-au schimbat după cutremurul din 4 martie 1977, când formațiile rock au fost chemate să participe la numeroasele evenimente organizate pentru strângerea fondului de solidaritate cu sinistrații. În anii 80, numărul manifestărilor și a formațiilor rock a crescut în mod semnificativ datorită faptului că atât casele de cultură cât și teatrele trecuseră pe gestiune proprie și aflâdu-se în ”foame” de spectatori au sesizat rentabilitatea concertelor rock.

6. E cartea dvs și un document istoric? În ce măsură?

Nu mi-am dorit să scriu un simplu dicționar rock, în care să prezint activitatea formațiilor, componența și discografia lor. Mi-am dorit ceva mai mult, să mă refer și la contextul istoric în care au activat formațiile rock din România și cred că am și reușit. M-a bucurat faptul că în primul turneu de lansare a cărții volumul a fost apreciat atât de o serie de muzicieni, eroi ai cărții, cât și de alți iubitori ai muzicii rock. Astfel, la Sibiu, pe lângă Florin Grigoraș și Lucian Fabro, componenți ai formației Riff, au vorbit despre volum și scriitorul Liviu Mihaiu, precum și preotul Constantin Necula, care sublinia: <<Din punctul meu de vedere, capitolul „Rock’n roll, tovarăși” e beton, adică le spune copiilor ăstora ai noștri că nu totul era atât de simplu, acum te duci la Hard Rock și-ți cumperi ce vrei. Eu știu cât căutam noi o coardă, dacă voiai o coardă electrică, trebuia să mergi la ruși. Eu știu cât costa una, 85 de ruble, adică trebuia să vinzi două perechi de adidași ca să iei o pedală, și pentru două bețe, trebuia să faci trafic cu budapestani, ei le aduceau de la Viena, știu cât de multa costau astea, îi știu pe băieți. Și-apoi mi-a plăcut enorm de mult jumătate din capitolul „Cultul personalității” și partea ultimă cu „Mișcarea underground”>>. La Timișoara, alte aprecieri pozitive am avut de la scriitorul Daniel Vighi și de la muzicienii participanți la eveniment: Ilie Stepan, Lică Dolga, Freddy Onofrei, Arpad Kajtar, Bujor Radu Hariga, Daniel Silvian Petre etc. La Arad, am avut plăcerea să mă întâlnesc atât cu membri ai formației Carusel: Virgil Iuga și Liviu Șimadan, cât și cu un fost component al legendarului grup clujean, bateristul Dan Igreșiu. În sfârșit, la Mediaș, prietenul Mircea Hodârnău, autor al unui dublu volum dedicat rockului medieșan, mi l-a prezentat pe Lutz Connert, unul dintre foștii componenți ai formației Magic. La toate aceste evenimente, vorbitorii au apreciat atât valoarea informativă cât și pe cea istorică a cărții.

7. Ce alte hobby-uri aveți în afară de muzică?

Să vorbim de hobby-uri trecute și actuale. În copilărie, lectura, matematica și fotbalul, fiind unul dintre puținii susținători ai clubului Sportul Studențesc. Locuiam lângă stadionul PTT din București și mergeam pe teren pentru fel de fel de ”miuțe” alături de colegii de școală. Așa am fost descoperit de celebrul rugbist Penciu care m-a convins să joc altceva, așa că m-a trimis la doamna Mariana Lucescu, prima femeie antrenor de rugby din România și poate că și din lume. Eram scund și slăbănog, dar aveam talent la transformarea loviturilor de pedeapsă. Așa că, la întrebarea ta răspund: rugby, atletism, șah, cinema, chiar am și dat de mai multe ori la regie dar cum erau doar 3 – 4 locuri nu am reușit să trec de examenul de admitere, călătorii în țară și în lume și multe altele pe care nu le mai amintesc acum.

8. Ce planuri literare aveți?

Au apărut deja: ”Rock sub seceră și ciocan”, ”Alunelu – un rocker atipic” și ”De ce club? Uite d-aia”, o carte interviu cu Relu Gherghel. Vor urma, la Hyperliteratura, alte două volume referitoare la istoria rockului românesc: ”Rock în timpuri noi. De la Abra la Zob (1990 – 2000)” și ”Rock în mileniul 3. De la AB4 laColectiv”. La Casa de Pariuri Literare, urmează să apară volumul ”Top TBuzău”, care face istoria unui festival de tradiție pentru rockul românesc, apoi cărți inteviu cu: Mircea Vintilă, Iulian Vrabete, Ștefan Mardale, Anca Romeci, Andrei Partoș și mai găsim noi niște nume. Bănuiesc că proiectele astea îmi vor acoperi anii 2017 – 2018.

9. Puteți face o paralelă între muzică în perioada comunistă și cea actuală?

Greu de făcut. Au existat mai multe perioade. Așa cum afirmam mai sus unele trupe ale anilor 70 se situau la nivelul formațiilor occidentale. Apoi, marea majoritate a trupelor românești, aflate în undeground s-a subordonat formațiilor occidentale cântând cover-uri sau compunând piese pe ”modele” occidentale. Și se cunosc unele trupe, care uneori au copiat cu nesimțire piese ale trupelor din vest fără să menționeze acest lucru. La sugestia autorităților, multe formații au creat un fel de ”struțo-cămilă”, un rock influențat de muzica populară românească. Culmea este că tocmai acestea au fost încurajate și intens mediatizate prin invitarea sistematică la turnee și înregistrări la radio, televiziune și Electrecord. Totuși, găsim și în perioada comunistă formații care au reușit să se remarce prin originalitate și compoziții de calitate. Paradoxal, în primii ani ai perioadei post-comuniste activitatea formațiilor rock a avut de suferit. Acestea nu au mai fost tolerate în fostele cluburi ale tineretului sau în cele muncitorești, care au preferat activități mult mai rentabile. Acest fenomen a dus la desființarea multor trupe. Cele rămase în activitate s-au împărțit în diverse tabere. Prima se referă la trupele care au preferat să facă bani cu orice preț. Acestea, cu un repertoriu strict comercial, dispun de echipamente și instrumente la nivel occidental, astfel că profită de statutul de vedetă și sunt invitate la diverse evenimente chiar dacă s-au depărtat destul de mult de adevărații rockeri. Celelalte trupe activează mai mult prin cluburi mici sau participă la festivaluri de profil. Acolo pot fi descoperite multe formații care, deși activează în underground, fac eforturi să aducă ceva nou. Se vorbește despre o criză a muzicii rock din România, dar nu cred că este așa. Publicul rock s-a divizat pe stiluri muzicale astfel că fiecare fan participă exclusiv la concertele formațiilor favorite. S-a văzut însă că atunci când vin trupe mari de afară publicul este destul de numeros.

10. Se ascultă muzică de calitate azi?

Deși au existat muzicieni și trupe de care m-am simțit legat, nu am avut tendința de a fi partizanul sau adversarul vreunei formații sau vreunui gen muzical. Mi-a făcut plăcere să ascult și să mediatizez orice muzică de calitate. Cât timp am făcut emisiuni radio am ținut cont de faptul că fiecare generație a avut sau are muzica sa astfel că am încercat să fiu la curent cu noutățile muzicale. Chiar și cartea despre care vorbim, ”Rock sub seceră și ciocan”, se referă la majoritatea curentelor muzicale fără a face vreo diferență între: beat, hard & heavy, punk, new wave, pop rock sau folk rock. Asta chiar cu riscul de a primi critici severe din partea unor prieteni care sunt adepții unei tabere sau alta. În mod cert se face muzică de calitate și în prezent. Să nu uităm că dotarea trupelor este din ce în ce mai bună, iar la festivalurile rock la care am participat am avut posibilitatea să ascult o serie de trupe foarte bune. De altfel, pe site-ul www.artasunetelor.ro, cu care colaborez din când în când, puteți găsi diverse prezentări de trupe sau recenzii de discuri apărute recent.

11. Un mesaj pentru cei care doresc să vă citească cartea. Vă mulțumesc.

Muzicienii pe care-i iubim pot fi încurajați să continuie doar cumpărându-le discurile și participând la concerte. Așadar, ar fi ideal dacă la fiecare 3 – 4 discuri cumpărate cu vedete internaționale colecționarii de muzică rock ar cumpăra măcar un disc cu o trupă românească. Cu multă plăcere și scuze pentru întârziere.

libris.ro%20
Distribuie:
Share on Pinterest

2 comentarii la “Interviu 139 Nelu Stratone

Lasă un răspuns