Interviu

Interviu 135 Adina Rosetti

libris.ro%20

 

1. Bună. Cum e să fiți scriitoare în România zilelor noastre?

Azi e ceva mai bine să fii scriitoare în România, pentru că sunt 12 grade, e soare și pare că vine, în sfârșit, primăvara. Asta ajută întotdeauna. Dacă ieși în parc să stai pe o bancă la soare, parcă mai uiți că avem cea mai mică piață de carte din Europa și zero burse literare. Primăvara – ne învață manualele școlare care subliniază importanța expresiilor frumoase – natura se trezește la viață și poți, așadar, să speri că odată cu ea, se va trezi și inspirația. Tot atunci, se întâmplă să fii invitată la un mare târg de carte din Germania, așa că renaște și speranța: începi să visezi la traduceri, lecturi publice, stat la taclale cu alți oameni care au pasiunea asta nebună, a literaturii.
Altfel, într-un registru mai pragmatic, acum vreo 200 de ani nu aveai nicio șansă ca scriitoare în România, deci mă bucur că trăiesc în zilele noastre și că pot să trăiesc făcând ceea ce-mi place.

2. Ce rol a avut lectura în cadrul existenței dvs?

libris.ro%20

Am crescut cu povești și înconjurată de cărți, părinții îmi spuneau povești, bunicii îmi spuneau povești, toată lumea îmi citea, până când am început să citesc singură. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost viața mea fără toate astea, fără această stare de vrajă pe care o am când mă scufund cu totul în lumea unei cărți. Are de-a face cu visul, cu emoțiile unei existențe secrete, cu bucuria unei călătorii.

3. Romanul „Deadline” (Curtea Veche Publishing) a avut un mare succes. De la ce idee a pornit?

Scriam de ceva vreme nişte poveşti ale generației mele, dar care nu se legau şi nu prea duceau nicăieri. Era un fel de revărsare a frustrărilor legate de viaţa de om mare în care tocmai intrasem (cu job, deadline-uri, chestii serioase) şi la care nu mă puteam adapta deloc. Ştirea din 2007 despre tânăra-care-murise-de-prea-multă-muncă şi, apoi, reacţia pe care a stârnit-o în presă şi mediul virtual, au fost declicul. Era o experienţă-simbol. M-am reapucat de scris cu două imagini în minte: o fată într-o rochie albă pe turla unei biserici şi un tip care vrea să pornească o revoluţie pe internet în memoria acestei fete. Era pe acolo şi un personaj marginal căruia încercam să-i construiesc o poveste şi s-a nimerit ca tocmai atunci să fac un interviu cu artistul Ion Bârlădeanu, un om cu un destin absolut fabulos. Nu doar destinul său picaresc m-a fascinat, ci și libertatea interioară a unui om aflat toată viața la marginea societății.

4. Povestiți-ne despre cărțile dvs pentru copii.

“Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” și “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură” (Curtea Veche Publishing, ilustrații de Cristiana Radu) au apărut dintr-o joacă frumoasă, din poveștile inventate pentru copiii mei, Clara și Anton. Nu am avut niciodată vreun plan să devin scriitoare pentru copii, am descoperit din întâmplare că scrisul pentru copii e încântare pură, așa că am de gând să mă joc în continuare.

5. Ce cărți v-au impresionat în timp?

Am avut diverse obsesii literare de-a lungul timpului, de la Jules Verne (în clasa a cincea) și Mircea Eliade (în clasa a șaptea) până la Balzac și Dostoievski (în liceu). Apoi, o lungă perioadă am fost îndrăgostită de literatura sud-americană (Llosa, Marquez, Bollano, Allende, Carpentier, Sabbato, Borges, Cortazar etc), am trecut și prin faza de proză scurtă nord-americană (Cheever forever!), îmi place mult poezia contemporană made in Ro, iar recent am făcut o pasiune pentru Haruki Murakami. În rest, citesc din pură plăcere, fără vreun plan, îmi place să descopăr scriitori noi și am cărți esențiale pe care nu am reușit să le duc la bun sfărșit – bunăoară, Muntele vrăjit al lui Thomas Mann…

6. Ce planuri literare aveți?

Principalul meu plan literar este să reușesc să scriu. Cărți pentru copii și pentru oameni mari.

7. Ce alte preocupări aveți în afară de scris și citit?

La mine e cam invers: în afară de crescut doi copii, am această stranie preocupare de a scrie și de a citi. Printre picături. Când reușesc să prind puțin timp liber sau să închid o ușă în urma mea. Ceea ce se întâmplă destul de rar. Dacă întrebarea se referă la hobby-uri, aproape că nu (mai) am. Îmi place să înot în mare, să privesc nori dansând pe cer în zilele de vară, să mănânc înghețată rătăcind pe străduțe și să adorm la filme, împreună cu iubitul meu.

8. Ce ați schimba în România dacă ați putea?

Sunt atâtea de schimbat în România, atâtea probleme grave, încât nu ne ajunge nici spațiul virtual… Totuși, o să mă refer doar la “felia mea” – aș schimba felul în care este predată literatura în școli, unul dintre principalele motive pentru care “nu se mai citește” și “nu mai avem cititori”. Programele sunt învechite, textele literare de multe ori nepotrivite cu vârsta și preocupările copiilor din ziua de azi, iar felul în care sunt predate ucide orice bucurie de citi, de a descoperi literatura vie și adevărată. Copiii nu înțeleg decât că trebuie să disece un text în căutarea plicticoasă a “figurilor de stil” pe care trebuie apoi să le explice conform unor scheme. De poezie fug apoi toată viața, terorizați de celebra întrebare “ce-a vrut să spună poetul?”. Aș face ore de lectură pur și simplu, cu texte pe placul lor, cu discuții libere și exerciții de scriere creativă.

9. Un mesaj pentru cititori de orice fel. Vă mulțumesc.

“And one day we will die
And our ashes will fly from the aeroplane over the sea
But for now we are young
Let us lay in the sun
And count every beautiful thing we can see”
(versuri dintr-o melodie de Neutral Milk Hotel)

Photo Credits: lansare, Lilebuba, feature photo: Cornel Brad

 

libris.ro%20

Distribuie:
Share on Pinterest

3 comentarii la “Interviu 135 Adina Rosetti

Lasă un răspuns