Interviu

Interviu 121 Georgiana Sandu

libris.ro%20

 

1. Bună, cum vă descrieți?

Chiar urăsc să mă descriu singură, şi nu prea ştiu ce să spun altceva în afară de părţi negative ale personalităţii mele, pentru că astea mă interesează şi pe astea mă axez pentru îmbunătăţire. Aşa că, ceva simplu ce ţi-aş putea spune despre mine: sunt o perfecţionistă şi într-o continuă nemulţumire faţă de propria-mi persoană.

2. Ce cărți v-au impresionat în timp?

libris.ro%20

O să fiu sinceră aici. Am început să scriu datoria cărţilor lui Stephenie Meyer. Eram înnebunită după seria “Amurg”, pe la 16 ani, aproape ca orice adolescentă în perioada aia, şi întotdeauna o să aibă un loc special în inima mea. Cărţile Sandrei Brown au lăsat aceeaşi amprentă. Şi nu o să uit niciodată prima mea carte citită, “Moby Dick” de Herman Melville, pe la 8 ani.

3. Cum s-a întâmplat să doriți să scrieți?

Cum am spus şi mai sus, cartea lui Stephenie Meyer m-a încurajat să încerc. Nici o carte nu mă fascinase astfel înainte, Amurg m-a… înghiţit cu totul. Ăsta e cuvântul potrivit. Am uitat de lumea mea şi am trăit odată cu personajele, în lumea lor. Asta m-a motivat cel mai tare. Voiam să creez şi eu o astfel de lume, în care să pot evada alături cititorii mei. Să ajut oamenii aşa cum Stephenie m-a ajutat pe mine, să îi fac să uite de problemele lor şi să devină, practic, pentru o perioadă, altcineva.

4. Ce va inspiră cel mai mult?

Totul. Găsesc inspiraţie în cele mai neaşteptate şi ridicole momente. Mă inspiră până şi o înţepătură de viespe. În rest, nu am neapărat nevoie de ceva în jurul meu să mă ajute să scriu, 99% din timp sunt cu capul în nori şi mă gândesc la cărţile mele. Ăsta e un avantaj şi un risc în acelaşi timp. Nu e prea sigur să te gândeşti la cu totul altceva atunci când traversezi strada.

5. Ce planuri literare aveți?

Deocamdată, o să public o nouă carte, „Prefă-te că mă iubeşti”, care nu face parte din „Iubire Periculoasă”. Apoi volumul 3 din seria deja publicată. Şi mai departe, cât mai multe titluri, pentru că idei sunt destule.

 

6. Ce mesaj transmit cărțile dvs.?

Fiecare carte a mea e diferită, şi fiecare o poate înţelege în felul lui. Mai ales seria “Iubire Periculoasă” este un amalgam de mesaje şi înţelesuri. Unii o pot percepe ca pe o carte în care este prezentată o poveste imposibilă între doi adolescenţi. Alţii, care ştiu să sape în miezul unei cărţi, înţeleg adevărata poveste a personajelor.

Trauma unui adolescent după divorţul părinţilor, sechelele lăsate asupra altuia după ce află că s-a născut dintr-un viol şi, în general, efectele negative pe care le are lipsa unei familii adevărate. Povestea pare lapte şi miere doar pentru cei care privesc doar la suprafaţă, nu încearcă să înţeleagă personajele dincolo de cuvintele mele. Trebuie să simţi o carte ca să îi înţelegi mesajul, nu doar să o citeşti.

7. Ce credeți despre literatura română actuală?

Este într-o evoluţie surprinzătoare şi mult aşteptată. Sunt o mulţime de scriitori în România, cu potenţial uriaş, şi mă bucur că editurile s-au decis în sfârşit să nu le mai închidă imediat uşa în nas. Bineînţeles, încă e greu să publici, abominabil de greu, dar văd tot mai mulţi tineri scriitori debutanţi şi mă bucură asta.

8. Un mesaj pentru cititori. Mulțumesc.

Mulţumesc că v-aţi făcut timp să citiţi acest interviu. Şi dacă mi-aţi citit cărţile, sper că v-au plăcut.

# Mela

libris.ro%20
Distribuie:
Share on Pinterest

4 comentarii la “Interviu 121 Georgiana Sandu

Lasă un răspuns