Interviu

Interviu 23 Lucian Dragoș Bogdan

libris.ro%20

1. Ce credeți că este important să știe cititorii despre dvs.?

Ceea ce este important despre mine se găseşte în cărţile şi povestirile mele.

2. Cum v-a marcat copilăria și adolescența?

Am avut o copilărie şi o adolescenţă liniştite, care m-au învăţat să visez.

libris.ro%20

3. Când ați început să citiți?

Pe la cinci ani. Ştiu că aveam o carte de poveşti – îmi amintesc vag că erau în ea ceva desene cu cai – din care îmi citea bunicul la masa de prânz. După-amiaza, în camera mea, mă chinuiam să silabisesc povestea care urma, iar a doua zi ascultam fascinat şi puneam cap la cap ce citisem cu ceea ce auzeam, clarificându-mi lucrurile. Într-o zi, mama a aflat că eu nu mâncam de prânz fără o poveste. I-a interzis bunicului să-mi mai citească la masă şi atunci am fost nevoit să fiu mult mai atent când citeam după-amiaza, ca să înţeleg de la început toate lucrurile despre care era vorba în poveste. Aşa a început pasiunea pentru citit.

4. Ce fel de literatură preferați și de ce?

Când vine vorba despre beletristică, pentru mine nimic nu se compară cu literatura SF. Mai ales dacă e vorba despre hard SF, care-mi împinge imaginaţia şi raţiunea către limite. În acest gen literar mă regăsesc. Celelalte genuri beletristice le mai încerc din când în când, dar fără a găsi satisfacţii deosebite.

În afară de asta, îmi place să mai citesc cărţi ştiinţifice şi de spiritualitate.

5. Autori si cărți preferate.

E greu să fac o listă. Există unele cărţi care mi-au marcat copilăria – cum ar fi, de exemplu, “Povestea lui Harap Alb” a lui Creangă, pe care o consider cel mai frumos basm. Ulterior m-au fascinat Jules Verne, Alexandre Dumas, Fenimore Cooper, Karl May, Mark Twain. Pe urmă am descoperit SF-ul şi lumea n-a mai fost aceeaşi pentru mine. Există cărţi care mi-au plăcut la vremea lor şi m-au influenţat, dar acum nu mai au acelaşi impact.

Îmi place mult cum scriu Ursula K. LeGuin, Philip K. Dick, Greg Egan, Larry Niven, Vernor Vinge, Alastair Reynolds şi am fost foarte impresionat de “Dune”, “Jocul lui Ender”, “Stăpânul inelelor”, “Scurtă istorie a timpului”, printre altele. Dintre autorii români actuali mai aproape de gusturile mele sunt Roxana Brînceanu, Dan Doboş, Florin Pîtea şi, de ceva vreme, l-am descoperit pe Alexandru Lamba, care scrie exact hard SF-ul pe care-l ador.

Dacă ar fi să aleg o singură carte din tot ce am citit, aş numi două: “Daodejing” şi “Shodoka”.

6. De ce si când ați început să scrieți?

Am început să scriu pe la 10 ani şi jumătate, dintr-o întâmplare. Îmi plăcea foarte mult să realizez benzi desenate şi, într-o zi, o vecină m-a întrebat de ce nu încerc să scriu în loc să desenez. Mi s-a părut ceva uşor, am trecut la treabă cu entuziasmul specific vârstei, apoi – în 1990 – am ajuns la concluzia că n-am talent şi am decis să renunţ la scris. M-a ţinut doar vreo câteva luni.

7. Ce vă inspiră cel mai mult?

Orice. Consider că orice lucru, om, acţiune, idee poate constitui o sursă de inspiraţie. Uneori se produce declicul din prima, alteori trebuie să mai las lucrurile să dospească. În general, în a doua situaţie optez pentru o plimbare de 30-45 de minute, iar lucrurile se clarifică întotdeauna. Sau, după caz, dacă ştiu că trebuie să scriu o povestire şi niciuna dintre ideile pe care le am notate nu se potriveşte, aplic aceeaşi metodă şi totul reintră pe făgaşul normal.

8. Vorbiți-ne despre cărțile dvs.

Pe la 8 ani am început nişte benzi desenate a căror acţiune se petrecea în spaţiul cosmic, printre nave şi extratereştri. Ulterior, din 1988, am realizat acasă o revistă în care poveştile despre acele lumi au prins mai mult contur. Ideile s-au dezvoltat şi, în timp, din ele s-a conturat universul Frontierei. Prima povestire care-i aparţine am scris-o în 2003 şi a fost inclusă în volumul meu de debut, intitulat Trilogie. Iniţial trebuia să apară în acelaşi an la editura lui Horia Nicola Ursu, Omnibooks, dar publicarea s-a amânat până la începutul lui 2004. Cartea conţine povestiri scrise de mine în perioada 1990-2003 şi este definitorie pentru stilul abordat de mine atunci – schiţe scurte, gen pastilă, cu poantă la final. Titlul volumului este dat de o povestire-experiment, care şi-a căpătat numele de la albumul “Trilogy”, al formaţiei Emerson, Lake & Palmer. Nici acum n-am uitat emoţia cu care am luat în mâini prima mea carte.

Al doilea volum, Zeul Kvun, a apărut în toamna aceluiaşi an, tot la Omnibooks, şi a fost lansat la Iaşi. În el am inclus texte care n-au mai avut loc în primul volum, dar şi povestiri scrise în 2004 care arătau direcţia în care începusem să virez, cu texte de mai mare întindere. Cartea conţine a doua povestire din universul Frontierei.

A urmat, în 2006, primul roman al acelui univers – Frontiera, apărut la editura Diasfera. L-am avut ca redactor literar pe Florin Pîtea, cel care a avut răbdarea să mă înveţe o mulţime de lucruri şi m-a ajutat să transform un roman „cu potenţial, dar nepublicabil” – cum l-a catalogat după prima lectură – într-o carte care să vadă lumina tiparului. În roman este vorba despre o confruntare între universuri n-dimenionale aflate în concurenţă cu universul nostru.

Deşi nu au trecut neobservate, cele trei cărţi n-au avut ecoul aşteptat de mine. Aşa se face că a urmat o perioadă în care, deşi am scris, n-am mai publicat. După o pauză de câţiva ani, în 2014, Eugen Lenghel m-a ajutat să intru în legătură cu Bogdan Hrib de la Tritonic, unde am publicat un nou roman din universul Frontierei, intitulat Vraciul de pe norul interior. A fost cartea care a avut, în sfârşit, impactul pe care mi-l doream şi spune povestea unei fiinţe de pe o planetă primitivă, plecată în spaţiu ca să găsească un leac menit să-i salveze specia de la extincţie. Romanul reprezintă şi un omagiu adus de mine scriitoarei Ursula K. LeGuin, iar titlul cărţii şi denumirile capitolelor oglindesc o parte a operei acestei scriitoare (în cazul titlului fac trimitere la „A Fisherman of the Inland Sea”)

În toamna aceluiaşi an am acceptat provocarea lui Bogdan Hrib de a scrie un roman poliţist. Aşa a apărut Pânza de păianjen, o poveste despre o convenţie crime&mystery desfăşurată la Răşnov, în cadrul căreia se produc tot felul de accidente stranii, bănuite a fi, de fapt, crime bine regizate. Ecourile la adresa cărţii au întârziat să apară şi asta m-a făcut să mă tem că nu m-am achitat bine de misiune. Totuşi, în ultimele luni, am avut parte de tot mai multe reacţii – toate încurajatoare – care m-au liniştit şi m-au determinat să accept provocarea de a scrie în continuare în acest gen.

A urmat, în 2015, un roman SF scris în colaborare cu Teodora Matei – Omul-fluture. Romanul, apărut la editura Tracus Arte cu sprijinul lui Cătălin Badea-Gheracostea, vorbeşte despre un viitor în care lumea reală este una a sărăciei, a oamenilor nerealizaţi, în timp ce fluxul societăţii pe care-l cunoaştem noi azi a migrat în virtual. Însă acolo există pericolul ca furtul identităţii să lase victima fără absolut nimic. Scrierea la patru mâini a fost o nouă experienţă inedită, mai ales că s-a realizat exclusiv prin intermediul internetului şi ne-am bucurat să vedem că romanul a fost foarte bine primit de cititori.

În acelaşi an am răspuns şi unei noi provocări a lui Bogdan Hrib – un roman de dragoste. Uneori, când visez… prezintă viaţa unei studente indoneziene care află că este însărcinată şi trebuie să descopere cum poate merge mai departe într-o societate în care situaţia ei nu este acceptată cu uşurinţă, mai ales ţinând cont de aspiraţiile pe care le are. A fost, poate, cel mai dificil proiect la care m-am înhămat, şi, până acum, am avut parte de reacţii mixte la adresa lui.

Prima parte a anul 2016 a adus cu sine lansarea a două volume de povestiri. Primul, Întâmplări din oceanele timpului, include texte scrise în perioada 2012-2014 şi a apărut exclusiv în format electronic. Conţine câteva nuvele de care sunt foarte legat sufleteşte, una dintre ele făcând parte tot din universul Frontierei. Titlul trimite la albumul „Tales from Topographic Oceans” al formaţiei Yes.

Al doilea volum, Povestiri fantastice, este un fel de „best of” al primelor mele două cărţi, care nu se mai găsesc pe piaţă. Propunerea de a selecta câteva dintre povestirile de atunci, de a le revizui şi a le aşeza laolaltă într-o carte a venit de la Horia Nicola Ursu. Am fost, în acelaşi timp, încântat şi îngrijorat de idee, deoarece nu ştiu cum vor fi receptate acum texte atât de vechi. Reîntâlnirea mea cu ele a fost o experienţă deosebită, recunosc, şi sper că am reuşit să le revizuiesc astfel încât să sune bine, dar să păstreze aerul original.

9. Am citit „Pânza de păianjen” și mi-a plăcut. De ce trecerea aceasta de la SF si Fantasy la Mystery & Thriller?

A fost vorba despre o nebunie. A altora, care m-au provocat, şi a mea, că am acceptat. Primul care m-a zgândărit a fost Eugen Lenghel, redactorul revistei Ficţiuni.ro, iar eu am scris o povestire. Ulterior, Bogdan Hrib de la Tritonic m-a întrebat dacă nu vreau să scriu un roman poliţist. Am ezitat, pentru că nu e un gen care să mă atragă. Pe de altă parte, mă tenta să văd dacă pot face faţă. Soţia şi prietenii m-au încurajat. Unii m-au sfătuit să amestec intriga poliţistă cu o idee SF, ca să-mi fie mai uşor. Am respins ideea, pentru că mi-ar fi oferit ocazia să apelez la SF ca să evadez când nu mai făceam faţă pe tărâmul poliţist. Am zis că ori duc până la capăt o carte pur poliţistă, ori renunţ la provocare. Asta nu înseamnă că, pe viitor, nu voi amesteca genurile. De fapt, am făcut-o deja în romanul Omul-fluture, scris în colaborare cu Teodora Matei.

10. Cum vedeți lumea scriitoricească actuală?

În România, cred că e loc de mult mai bine. Pornind de la un climat normal şi firesc în relaţia scriitor-editor-cititor (primul să-şi asume un statut profesionist, cu termene de predare, cu adaptarea la tot ceea ce înseamnă combinaţia artă-marketing, al doilea să se ocupe mai mult de promovare, distribuţie, să plătească drepturi de autor, iar al treilea să cumpere, să citească, să ofere feedback, să recomande) şi continuând cu relaţiile din interior. Consider că este loc sub soare pentru toţi şi nu câştigăm nimic dând unii în alţii, din orgolii prosteşti. Mult mai mult am avea de câştigat dacă ne-am susţine şi am înainta în bloc compact.

Şi, fireşte, mi-aş dori ca statul să susţină mult mai mult cultura, nu doar la nivel formal, declarativ şi în cercuri închise, cu oameni “de casă”. Să sprijine bibliotecile, şcolile, librăriile, să ajute autorii români să fie traduşi afară (sau măcar să-i promoveze) – şi, din nou, să nu facă asta doar pentru anumite genuri şi persoane “agreate”.

11. Dar societatea românească în general?

Haotică. Avem preşedinţi, miniştri, parlamentari, primari, consilieri, etc. care nu au trecut de mentalitatea feudală a lui “dacă am ajuns în funcţie, înseamnă că sunt şeful vostru”. Până nu vor înţelege că ei nu conduc, nu sunt sus pentru a-şi umple buzunarele, a-şi face afacerile şi a dispune după bunul plac, ci sunt, de fapt, servitorii comunităţii din care fac parte, că funcţia nu este pentru ei, ci pentru ceilalţi, situaţia nu se va schimba prea mult. La fel, la nivelul societăţii, până nu vom ajunge să-l respectăm pe cel de lângă noi, nu vom ajunge departe.

12. Ce planuri literare aveți?

Aproape am terminat Vânătorii de capete, primul roman dintr-o serie poliţistă a cărei acţiune se petrece la Alba Iulia, pe care sper să-l pot lansa la sfârşitul lui mai, la târgul de carte care se va ţine chiar în această localitate.

Mai am terminat un nou roman SF din universul Frontierei, Ultimul flux, care ar trebui să apară în toamna aceasta, precum şi un roman scris în colaborare cu Teodora Matei, Printre insule şi legende – o combinaţie de steampunk şi fantasy care sperăm să o vedem publicată cât mai curând.

De la începutul lunii aprilie, împreună cu Teo, am demarat lucrul la continuarea romanului Omul-fluture, iar anul acesta mi-aş dori măcar să încep, dacă nu să şi finalizez, încă un roman SF, unul de război (o nouă provocare lansată de Bogdan Hrib) şi un roman scris în colaborare cu Daniel Timariu.

De asemenea, am povestiri trimise unor reviste şi antologii, dintre care sper să apară cât mai multe anul acesta, alături de ceea ce voi scrie în continuare.

13. Ce vă leagă de Alba-Iulia?

Totul.

14. De ce nu ați ales un pseudonim sau un nume mai sonor?

Numele meu mi se pare suficient de sonor, de aceea îl şi folosesc în întregime. Mi-am pus problema pseudonimului când am scris altceva decât SF. Până la urmă, ar fi fost mai uşor pentru cititori să identifice cărui gen aparţineau fiecare dintre cărţile mele. Totuşi, am fost mai atras de ideea de a-mi asuma fiecare text – indiferent de gen – folosind numele real. Dacă am ales calea cea mai bună, voi vedea în viitor.

Am, totuşi, sub pseudonim, o povestire scrisă în colaborare cu soţia mea.

15. Un mesaj pentru cititorii dvs, vă rog.

Să aveţi pace în suflete!

Vă mulțumesc.

# Mela

libris.ro%20

Distribuie:
Share on Pinterest

3 comentarii la “Interviu 23 Lucian Dragoș Bogdan

Lasă un răspuns